Se schimbă ajutoarele de la stat pentru fermieri în 2025, programul Tomata. Cum se dau bani fermierilor conform noii legi

de: Alexandru Puiu
06 11. 2024

Programul de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate, cunoscut drept „Tomata”, întră într-o nouă etapă în 2025, schimbările legislative promiţând să aducă atât provocări, cât şi oportunităţi pentru fermieri. Noile modificări vizează extinderea ajutorului de minimis pentru toată suprafaţa cultivată, dar şi posibila includere a marilor sere din România.

În plus, micii producători vor trebui să se adapteze la aceste noi condiţii, dacă vor să rămână competitivi în faţa marilor jucători din piaţă.

Cum vor fi distribuite ajutoarele de minimis în noua versiune a programului Tomata

Versiunea actuală a programului „Tomata” presupune acordarea unui ajutor de minimis pentru fermierii care cultivă legume în spaţii protejate de cel puţin 1.000 m.p. Astfel, cei care valorifică o cantitate minimă de produse până la sfârşitul lunii ianuarie pot primi un sprijin de minimis de aproximativ 1.000 de euro. Acest sistem înseamnă că, indiferent de mărimea totală a culturilor, fermierii primesc acest sprijin doar pentru această suprafaţă minimă.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat în repetate rânduri că programul urmează să fie schimbat. Conform noilor propuneri, ajutorul va fi acordat pentru toată suprafaţa cultivată cu legume în spaţii protejate. Aceasta ar putea duce la o distribuire mai echitabilă a sprijinului, mai ales pentru fermierii care în prezent şi-au divizat fermele în suprafeţe mai mici, pentru a putea beneficia de ajutor de mai multe ori. Acest fenomen al „artificiilor” era o metodă la îmndemâna micilor fermieri, în special a celor care nu accesau fonduri europene.

„Cei mai dezavantajaţi la acest program erau fermierii care accesau fonduri europene. Cei care accesau sprijin pentru fermele mici, tinerii fermieri şi cei care accesează proiecte mult mai mari, pentru că aceștia puteau beneficia doar de suprafața de 1.000 m.p.. Ceilalți fermieri, care nu au accesat fonduri europene, au avut și posibilitatea de a diviza, de a da la alții în arendă. Eu zic că se repară ceva cu această inițiativă”, a declarat Ion Păunel, liderul Sindicatului Producătorilor din județul Olt.

Marii fermieri intră în joc: schimbări importante pentru competiţia în piaţa de legume

Conform noii legi, administratorii marilor sere din România vor putea, de asemenea, să primească ajutorul pentru întreaga suprafaţă cultivată, nu doar pentru un singur hectar. Această schimbare ar putea schimba radical competiţia din piaţa de legume, spune Păunel.

„Vor intra şi serele mari în programul Tomata, pentru întreaga suprafaţă. Dacă ai 3 hectare de sere, vei putea aplica pentru toată acea suprafaţă. Această schimbare ar putea stimula şi mai mult agricultura în seră, dar, în acelaşi timp, încurajează şi fermierii să lucreze în mod organizat, cu acte însemnând facturi, bonuri fiscale şi conformitatea legislației”, explică liderul producătorilor din Olt.

Pentru micii fermieri, această schimbare poate înseamna o provocare suplimentară în ceea ce priveşte competiţia cu marii producători, care dispun de toate resursele logistice necesare pentru a face faţă cerinţelor pieţei. Aceştia sunt încurajaţi să se asocieze în cooperative sau grupuri de producători pentru a putea concura împreună împreună cu aceşti mari jucători.

„Concurența vine chiar din țara noastră. Marii fermieri au întreaga logistică necesară, utilaje, spații de depozitare. Ei lucrează cu acte și în mod organizat. Dacă nu ne asociem în cooperative sau grupuri de producători, riscăm ca în câțiva ani să fie prea târziu”, avertizează Păunel.

Depozitele şi infrastructura, esenţiale pentru dezvoltarea sustenabilă a fermierilor mici

Problema depozitelor rămâne una majoră pentru fermierii mici. Chiar dacă statul promite de câțiva ani construirea unor depozite în marile bazine legumicole, acestea încă nu au fost realizate. Micii fermieri au nevoie de spații pentru sortarea, ambalarea şi etichetarea produselor, pentru a putea concura pe picior de egalitate cu fermierii mari.

„În toate aceste state europene dezvoltate există depozite, fie construite de stat, fie din inițiative private. De aici vine diferența între noi şi alte țări, cum ar fi Polonia sau chiar vecinii bulgari. Noi avem nevoie de aceste centre de colectare pentru a putea asigura aprovizionarea piețelor cu produse de calitate, cu acte de conformitate, garanții şi transparență”, mai spune Păunel.

Pe de altă parte, fermierii speră că statul va sprijini şi producţia efectivă prin subvenţii acordate în funcţie de cantitatea livrată şi comercializată. Chiar dacă o astfel de lege a fost deja adoptată, aplicarea ei este încă în aşteptare. Fermierii cred că aceste schimbări ar putea aduce o gură de aer proaspăt în sectorul agricol, sprijinind producătorii mici şi mari deopotrivă.